Petrolul – Dinamo 2-2. Răzvan merge cu 4X4 și își încalcă promisiunea

Petrolul - Dinamo 2-2. Răzvan merge cu 4X4 și își încalcă promisiunea
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Lucescu jr. a promis că va învinge pe Dinamo. A reușit un nou „X”, al patrulea pentru el din patru meciuri la Petrolul
  • Radu Petrescu le-a refuzat dinamoviștilor două penalty-uri clare, într-un meci care a fost ca o shaorma. Cu de toate. Autogoluri, execuții de CNN, greșeli, eliminări și patru reușite pe tabelă

Înainte de meci, Răzvan a promis: „Batem Dinamo!”. E minutul 4 și Albin obține un penalty pe care tot el îl transformă. Răzvan pare a fi băiat de cuvânt. Nu că nu ar fi așa, dar Bărboianu prinde un șut dintr-o bucată de la vreo 30 de metri. Mingea nu se duce în tramvai, e în vinclu. 1-1. Ce deja-vu pentru unul ca Răzvan. Pentru a-și ține promisiunea, trebuie să atace. E ca la exorcizare pentru un maniac al organizării tactice. Petrolul așteaptă. La fel face și Lazăr care-l depășește pe Hoban, întârzie șutul și este tras de stoper. Petrescu arată colțul careului de șase metri. Adevărul de la cinci metri de el. Un punct, chiar și cu var, poate face diferența între un arbitru de calitate și unul care la o astfel de fază dă aut de poartă. Dinamo nu se retrage, Petrolul așteaptă greșeala adversarului. Care vine. Grecu este întors precum o rufă în cuva mașinii de spălat de către Camara, acesta centrează perfect și Albin pune piciorul pentru 2-1. Dinamoviștii fug din nou după egalare. Elton driblează tot ce e galben pe teren, Geraldo cade și atinge mingea cu mâna. E în careu. Petrescu nu vede, asistentul e mascat, adiționalul e degeaba. Vede în schimb Stoican, cartonașul roșu și drumul spre tribună după o criză de nervi.

Elton a ratat o ocazie uriașă în finalul meciului

Pauza vine în mijlocul scandalului, dinamoviștii împart blesteme către toți oamenii în negru de pe teren, Răzvan își calculează și pașii spre tunel. Câtă matematică, cât noroc! De la cabine, soarta împarte altfel șansa. Grecu centrează în careul advers, mingea se lovește Guilherme și intră în plasă. După un eurogol, „câinii” au parte de un autogol. 2-2. Atipic pentru Lucescu. Specialitatea casei, 0-0 sau 1-1. Și cu promisiunea cum facem? 2-2 e tot egal. Și Răzvan poate să se declare mulțumit și cu ăsta. La ultima fază, Elton ratează dintr-o poziție din care și dacă nu vrei să înscrii riscă să-ți iasă. Final și Lucescu jr mai bifează un X pe biletul lui la Petrolul. 

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA PETROLUL DINAMO

22:26 Fluier final, după ce Elton a ratat o ocazie uriașă

22:24 Petrolul a reclamat henț în careu la Dragoș Grigore. Arbitrul n-a acordat nimic 

22:06 Steliano Filip a făcut semn că vrea să iasă. „Nu mai pot”, a strigat el către banca lui Dinamo

22:00 Stoican s-a mai liniștit după ce echipa lui a egalat. Urmărește meciul din picioare, în tribună.

21:44 Gooool! Dinamo egalează datorită unui autogol care poartă semnătura lui Guilherme, care și-a trimis mingea în propria poartă, după o centrare a lui Grecu.

21:41 Fanii Petrolului au afișat un mesaj prin care îi urează anticipat „La mulți ani” fundașului stânga Guilherme. Pe 1 aprilie el împlinește 24 de ani

21:35 Jucătorii ies de la cabine. Meciul se reia.

21:22 Pauză. Câțiva jucători dinamoviști au mers la arbitrul adițional și i-au reproșat că nu a văzut niciun penalty la cele două faze reclamate de ei.

21:15 Elton a pătruns cu mingea în careu, Geraldo a căzut și a oprit mingea cu mâna. Arbitrul nu a acordat nici de această dată penalty pentru Dinamo. Stoican s-a enervat și a intrat pe teren. El a fost trimis în tribună, dar a refuzat să părăsească terenul. Până la urmă, Dragoș Grigore a venit l-a el și l-a convins să respecte decizia arbitrului. 

21:14 Camara a venit la margine și a cerut să-și schimbe ghetele

21:04 Gooool! Camara l-a amețit pe Grecu, a centrat în careu și Albin a marcat al doilea gol. 2-1

21:00 Galeria Petrolului a mai afișat un mesaj către rivalii dinamoviști: „V-au tras imn, e isterie și aplaudați rezultate pe hârtie”

20:55 Dinamovistul Lazăr a pătruns în careu, Hoban l-a împins din spate, dar arbitru Radu Petrescu a lăsat jocul să continuie spre nemulțumirea „câinilor”. Răzvan Lucescu s-a îndreptat spre banca oaspeților și i-a reproșat lui Stoican faptul că dinamoviștii trag de timp pe gazon.

20:45 Galeria Petrolului a afișat următorul mesaj: „Telefoane ascultate, declarații nefondate, dosare fabricate… Mai avem vreo libertate?”

20:41 Gooool! Bărboianu a prins un șut senzațional de la 25 de metri și mingea a poposit în poarta lui Pecanha. 1-1

20:34 Gooool! Albin a fost faultat de către Șerban în careu când se pregătea să șuteze și Petrolul a beneficiat de un penalty. Albin a înscris cu un șut pe jos. 1-0

20:30 A început meciul

20:10 Pe arenă au intrat 50 de suporteri dinamoviști. Aceștia l-au luat în colimator pe Ianis Zicu, fost jucător la formația „roș-albă”.

19:55 Dinamoviștii au ieșit la încălzire în fluierăturile și huiduielile spectatorilor ploieșteni. Petrolul a primit aplauze când a intrat pe teren.

19:36 Avem echipele care se vor confrunta în această seară. Zicu e rezervă. Mutu nu e în lot după ultima operație pe care a suferit-o. 

19:25 Răzvan Burleanu, președinte FRF, a sosit la stadion. „Aș fi dorit să văd pe teren mai mulți jucători români. Este o politică pe care trebuie să ne-o asumăm”, a declarat Burleanu, care în săptămâna ce urmează se va întâlni la Geneva cu Platini și Blatter. 

19:00 Bilete la meci se mai găsesc doar pentru Tribuna I și Tribuna „0”, dar stadionul va fi plin în această seară. La barul stadionului este interzis consumul de băuturi alcoolice și la fel se întâmplă și la terasele din jurul stadionului. Asta pentru că partida e considerată de risc maxim în Ploiești din cauza rivalității celor două galerii. Interesant e că în trecut, suporterii celor două formații erau chiar „înfrățiți”.

Dinamo se deplasează în această seară la Ploiești, pentru meciul cu Petrolul (ora 20:30), cu scopul de a-și repara moralul devastat după eșecul usturător suferit în fața Stelei, în prima manșă a semifinalelor Cupei României (2-5).

Flavius Stoican a operat mai multe schimbări în primul 11 al roș-albilor, forțat de prestațiile modeste din derby ale mai multora dintre elevii săi, Astfel, în locul spectatorului de lux de pe Național Arena, portarul Cristian Bălgrădean, între buturi va apărea macedoneanul Kristijan Naumovski, iar apărarea a suferit și ea câteva modificări. Bărboianu va fi retras din linia de mijloc, acolo unde fusese utilizat în meciul cu Steaua, pe postul care l-a consacrat, cel de fundaș dreapta. Grigore va avea ca partener în centrul apărării o improvizație, pe mijlocașul defensiv Adrian Popa II, cel care a fost folosit pe acest post și în repriza a doua a meciului cu Steaua. Dinamo nu va putea conta în meciul cu Petrolul pe cei doi fundași francezi, Steven Thicot și Alexandre Durimel, ambii accidentați.

O surpriză o reprezintă titularizarea pe banda stângă a lui Grecu, deși acesta s-a numărat printre cei mai slabi oameni ai lui Dinamo în meciul cu Steaua. Mutarea are însă și o explicație logică. Concurentul său pe post, Steliano Filip, va juca avansat ca extremă stânga, post pe care, de altfel, a și fost folosit în primele sale prezențe la gruparea din Ștefan cel Mare. Ultimele două schimbări importante față de jocul de joi seară sunt trecerea pe banca de rezerve a lui Boubacar și Țucudean, înlocuiți de Ionuț Șerban și Bilinski.

Bilant general: 93 22 17 54 101-186

La Ploiesti: 46 15 11 20 57-65


Primul 11 al lui Dinamo:

Naumovski – Bărboianu, Ad. Popa II, Dr. Grigore, Grecu – I. Șerban, Elton – V. Lazăr, Rotariu, Filip – Bilinski

În partea cealaltă, la Petrolul situația este ceva mai liniștită, chiar dacă echipa nu a mai câștigat de mai bine de o lună. Ploieștenii au renunțat la gândul de a mai lupta pentru titlul de campioană și mai au ca obiectiv doar ocuparea locului secund și, eventual, păstrarea Cupei României. Antrenorul prahovenilor, Răzvan Lucescu, anunță însă că vrea să obțină prima sa victorie pe banca „lupilor” chiar în fața lui Dinamo: „Sunt convins că vom câștiga”.

Echipa probabilă a Petrolului:

Pecanha – Beța, Geraldo, Hoban, Guilherme – Romario, De Lucas – Priso, Albin, Walter – Tamuz

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Șocant! Vedeta care ține la congelator PLACENTE de ani buni: „Am și mâncat cu ulei de trufe, sare și piper”
Șocant! Vedeta care ține la congelator PLACENTE de ani buni: „Am și mâncat cu ulei de trufe, sare și piper”
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut
CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
S-au schimbat banii. Decizia istorică luată de BNR. S-a întâmplat pe 1 iulie
S-au schimbat banii. Decizia istorică luată de BNR. S-a întâmplat pe 1 iulie
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară
Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×